David si Goliat - Poezie fr. Petrica de la Vicov

I-a cuprins pe toţi mirarea
Pe localnicii din sat,
Când priviră întâmplarea,
Naşterea lui Goliat.

Toţi priveau ca la spectacol,
Căci micuţul copilaş,
E-o minune, un miracol,
El va fi un uriaş.

Avea trăsături comune
Când priveai la-nfăţişare,
Dar în schimb era minune
Falnica lui dezvoltare.

Când priveai la fruntea lată
Şi la pumnul lui cel gros,
Frica-l cuprindea îndată
Şi pe omul curajos.

Ei au presupus că zeii
L-au făcut aşa destoinic,
Ca să lupte cu evreii
Când va deveni războinic.

Şi l-au dus în oastea ţării
Ca să fie instruit,
Pentru scopul apărării,
Dar şi pentru cucerit.

Şi l-au îmbrăcat în scuturi
Şi în zale de război,
În acele vechi ţinuturi,
Nu erau ca el eroi.

Avea după înălţime
Arme, suliţă şi spadă,
Să lovească în mulţime,
Să lovească în grămadă.

Înstruit cu dibăcie
Ca să poată mânui,
Armele în bătălie
Pe duşman a-l nimici

După el venea oştirea
Peste văi, sau peste munte,
Când porneau cu uneltirea
Goliat mergea în frunte.

Într-o zi, la garnizoană
Pe soldatul cel înalt,
Îl chemară în persoană,
Să-i vorbească de-un asalt.

Ca să-i facă pregătirea
Pentru marele duel,
Ca să lupte cu oştirea
Fiilor lui Israel.

"Goliat, i-au zis magistrii,
Trebuie să vii cu noi!
I-au zis cei mai mari miniştri-
Vom avea un nou război.

Uită-te de vrei la scheme,
Cum vom construi asaltul,
Dar cu tine nu-s probleme,
Nu avem ca tine altul.

De aceea, ia aminte!
Nu-i vom bate într-o zi,
Îi vom umili-nainte
Iar la urmă-i vom lovi.

Le vom cere un războinic
Lupta să se dea în doi.
Dacă el e mai destoinic
Să câştige-acest război.

Dacă omul lor învinge,
Am pierdut acest pariu.
Iar de nu, scăldaţi în sânge
Îi vom pierde în pustiu.

Iată cele două-armate
Sub acelaşi mare tropot,
Goliat râdea cât poate
De israeliţi, în hohot.

Şi hulea de la distanţă
Tabăra lui DUMNEZEU,
Cu aceeaşi aroganţă
Şi el şi poporul său.

Tabăra israelită
Cu al ei conducător,
E-ncercată, e lovită,
Că nu-i nici un luptător.

Nu e nici o îndrăzneală,
Nu-i nici un viteaz soldat,
Toţi privesc cu îndoială,
Toţi se tem de Goliat.

Toţi au refuzat onoarea
Chiar de Saul oferită,
Strălucirea, înălţarea,
Şi pe fiica lui iubită.

Toţi au refuzat de teamă
Saul, chiar pe nimeni n-ai?
Iată DUMNEZEU îl cheamă
Pe-un copil cu păr bălai.

El va merge să se bată
Israele, pentru voi,
Cu oştirea îngâmfată
Un îngrijitor de oi.

Şi va şti orice fiinţă
Împăraţii şi ostaşul,
Căci un tânăr prin credinţă
L-a învins pe uriaşul.

Şi vor şti cu toţi că eul
E ca stropul cel de rouă,
David s-a luptat cu leul
Despicându-i falca-n două.

Şi când ursul vru să-i fure
Oaia, David a sărit,
Şi pe ursul din pădure
El pe loc l-a nimicit.

DUMNEZEUL lui cel mare
EL din Duhul Lui i-a dat,
Înstruindu-l între fiare
Expres pentru Goliat.

Ca să ştie tot poporul
Căci în lupte, biruinţa
Vine de la Salvatorul,
Arma noastră e credinţa.

Şi pe când în disperare
Stătea oastea întristată,
Iată că David apare,
Izbăvirea se arată.

Cu privirea-i curioasă
El privea mirat soldaţii,
Căci a fost trimis de-acasă
Ca să-şi viziteze fraţii.